Despre stres
O scurtă istorie a stresului
Claude Bernard (1813 - 1878), un eminent fiziolog francez a definit “mediul intern” ca fiind fluidul interstițial (mediul fluid extra-celular), cu capacitatea fiziologică extraordinară de a asigura stabilitatea și protecția țesuturilor și organelor în fața schimbărilor mediului extern. Walter Brantford Cannon, fiziolog American a introdus, prin cartea lui “Bodily Changes in Pain, Hunger, Fear and Rage [Cannon, 1929] termenul de “homeostazie”, reflectând starea stabilă, de echilibru a “mediului intern” al organismului viu, necesară menținerii funcționării optime și, în esență, necesară vieții. Hans Selye, endocrinolog austro-ungar a introdus termenul de “stres”, reflectând tot ceea ce amenință tulburarea homeostaziei [Selye, 1976]. Parametrii “mediului intern” trebuie să rămână în limite relativ stricte pentru a nu declanșa “stresul” care afectează “mediul intern”, schimbându-i parametrii fiziologici, cauzând perturbări, suferință, afecțiuni, etc.
Stresul este un răspuns sau o reacție fiziologică la un stimul, generic denumit stresor. Tot ceea ce este în mediul care ne înconjoară este (sau poate fi) un stresor. Orice stresor declanșează în organism o reacție, uneori adptativă (care nu crează o problemă de sănătate), alteori adversă. Organismul, prin “mediul intern” în principal, dezvoltă o memorie a stresorului inițial; apoi, poate dezvolta o reacție de apărare. Din păcate, reacția dezvoltată vis-à-vis de stresorul inițial se poate amplifica, în mod ne necesar, în urma stresurilor successive. Stresorii, la modul general, sunt clasificați în: stresori psihosociali - care necesită o evaluare cognitivă pentru a genera o reacție sau stresori biogeni - care nu necesită o evaluare cognitivă pentru a genera o reacție, posedând proprietăți intrinseci cu calitate de stresor. Stresul stimulează o reacție în organul-țintă; persistența și/sau intensitatea stimulului afectează funcția organului, rezultând în disfuncție. Există și efecte pozitive ale stresului, de exemplu când stimulează o reacție de adaptare (ca la sportivii de performanta).
Stresul are mai multe forme de manifestare
Stresul este o noţiune frecvent menţionată la radio, televiziune, pe internet, în ziare, reviste şi, bineînţeles, în conversaţiile particulare din viaţa de zi cu zi. Ideea de stres a devenit mai mult decât familiară, fiind considerată un lucru de la sine înţeles, însă mulţi oameni au o concepţie simplistă despre acest fenomen. De fapt, stresul este o realitate complexă, cu faze de manifestare multiple, cu simptome derutant de numeroase, diverse şi, în majoritatea lor, nespecifice. Psihologii americani disting mai multe tipuri de bază de stres: acut, acut episodic şi cronic.
Stresul acut este cea mai frecventă formă sub care apare stresul. Aceasta este forma de stres la care se gândesc cei mai mulţi atunci când vorbesc de stres. Stresul acut se face simţit prin dureri de cap sau de stomac, spaimă, agitaţie psihică sau alte emoţii intense etc. Stresul acut este recunoscut cel mai uşor şi datorită faptului că are legătură evidentă cu un eveniment considerat stresant. Datorită duratei relativ scurte, acest tip de stres nu are urmări importante şi, în general, se rezolvă într-o perioadă scurtă de timp. O altă formă de stres, mai puţin cunoscută, dar frecvent întâlnită, este stresul acut episodic. Persoanele care suferă de acest tip de stres se caracterizează printr-o viaţă agitată, sunt mereu grăbite, nerăbdătoare sau îngrijorate pentru fel şi fel de pericole sau obiective, de multe ori fiind înzestrate cu o personalitate competitivă. Acest tip de stres este mai grav şi se poate manifesta prin cefalee persistentă, migrene frecvente, iritabilitate accentuată şi tendinţă la conflicte sau chiar prin hipertensiune arterială, dureri de inimă, afecţiuni cardiace, ulcer gastric etc. Stresul acut episodic este mai greu recunoscut de persoanele în cauză. Rezolvarea acestui stres necesită mai mult timp şi impune modificări importante ale comportamentului şi ale stilului de viaţă. O a treia formă de stres amintită de psihologii americani este stresul cronic, care acţionează aproape neobservat, dar continuu. Stresul cronic apare de obicei în condiţii de sărăcie marcată, în cadrul unor familii disfuncţionale sau în situaţii sociale conflictuale, caracterizate prin ostilitate sau violenţă. Efectele se cumulează în timp şi pot fi deosebit de grave. Acest tip de stres subminează imunitatea, poate duce la depresie, sinucidere, infarct miocardic, atac vascular cerebral şi chiar apariţia unor forme de cancer. Tratarea acestui tip de stres necesită o perioadă lungă de timp şi de cele mai multe ori necesită implicarea personalului calificat. În sfârşit, se mai vorbeşte şi despre stres acut traumatic şi stres posttraumatic care apar atunci când o persoană este expusă la un agent stresor de intensitate extremă cum ar fi calamităţile naturale, violenţele sociale, atacurile teroriste etc. Manifestările psihice şi fizice ale stresului traumatic afectează profund viaţa persoanei şi pot să dureze ani de zile.
Fiecare dintre aceste forme de stres are importanţă, simptome, durată şi chiar tratament sau mod de rezolvare diferite.
Referinte
Bernard C. Lectii despre fenomenele (manifestarile) vietii la animale si la plante, vol. 2, Paris, Baillière, 1879 Cannon W.B. intelepciunea trupului, New York; Norton, 1939 Frederico L. Influenta mediului ambiant asupra compozitiei sangelui la animale acvatice. Arhivele de Zoologie Generala si Experimantala, 1885,3,34 Haldane J.S. Respiratia . New Haven; Editura Universitatii Yale, 1992 Selye H. Un sindrom produs de catre diversi agenti nocivi, Natura, 1936 Povestea sindromului adaptarii, Montreal; Acta, 1952 Stresul fara necazuri. Philladelphia; Lippincot, 1974 Ghidul lui Selye pentru cercetarea stresului, Vol.1, New York: Van Nostrand, 1980
